Despre

Despre ce este vorba?Despre evoluţie şi acceptare. Despre cum obstacolele ce apar în calea noastră ar trebui întâmpinate cu bucurie.Cum fiecare experienţă mai puţin bună te ajută să te descoperi. Şi te face mai puternic. Mult mai puternic. Cum reuşeşti să depăşeşti momentele în care te simţi singur, deşi eşti înconjurat de prieteni. Am plâns şi am râs în acelaşi timp. Am conştientizat realitatea, deşi încă nu sunt în stare să o accept aşa cum este. Pentru că în teatru este vorba de crearea unei iluzii. Eu îmi creez lumea din jurul meu cu fiecare pas.Încet, dar sigur mă conving că lumea asta este un spaţiu minunat şi fascinant. Eu îl fac să fie aşa.Cum? Acceptând tot ce este bun, frumos şi sublim şi îndepărtând urâtul şi grotescul. Însă, uneori, avem nevoie cu toţii de puţină estetică a urâtului.

Demult…

Afară este o atmosferă primăvăratecă.Căldură plăcută şi mult soare.Îmi e dor…Dor de zăpezile copilăriei mele. Când dimineaţa mă trezea bunicul şi mă înfăşura în şuba lui mare şi protectoare, mă lua în braţe şi mă ducea la plimbare prin grădina albă şi strălucitoare. Îmi e dor de bunicul. De zâmbetul lui cald şi de ochii jucăuşi. De vocea lui şi de intensitatea cu care rostea fiecare cuvânt sau poezie. M-a învăţat tot ce a ştiut el. Şi multe mai ştia! De la culori la tipurile de copaci şi de frunze, de la cum să ud florile şi când să le plantez pâna la recitatul poeziilor cu patos, aşa cum o făcea şi el. Ţin minte că pe la 5 ani, la o serbare s-a deghizat în Moş Crăciun şi eu l-am recunoscut. Nimeni nu mai avea acei ochi scăpărători şi galoşii aceia mari, de un albastru stricat de timp şi noroaie. Cu mine se purta exemplar chiar dacă în trecut, pe mama şi bunica le-a făcut să sufere. Era vulcanic şi avea dezvoltat un simţ al dreptăţii cum n-am mai întâlnit. Punea suflet în tot ce făcea şi  dăruia tuturor de câte ori avea ocazia din roadele muncii sale.

M-a învăţat să citesc şi să gândesc. Mai târziu, el era singurul în familie cu care puteam discuta despre filosofia lui Camus şi Infernul lui Dante. Despre ce vreau să fac mai departe, cum ar trebui să mă dezvolt, să nu uit niciodată oamenii care m-au ajutat în drumul meu spre căutarea fericirii. Să nu urăsc, ci să iubesc din tot sufletul chiar şi atunci când unii oameni nu merită. Să muncesc mult şi să îmi doresc întodeauna să fiu cea mai bună, dar să accept că există alţii mai buni ca mine. Să nu renunţ niciodată la visurile mele şi să lupt pentru ele. Să am grijă de bunica şi de casa şi grădina care mi-a lăsat-o, legal, în grijă.

În iarna vieţii sale, nu a mai putut vorbi cu noi. Dar îşi scria gândurile şi dorinţele pe care le avea. Ochii nu îi mai erau la fel de jucăuşi, ci trişti şi pierduţi într-o altă lume. A suferit mult, poate mai mult decât a greşit în frumoasa lui viaţă. Regret că nu a mai avut timp să îşi scrie memoriile.

A avut o viaţă tumultoasă şi fascinantă. Şi l-am iubit enorm. Îi mulţumesc că mi-a oferit aşa o copilărie frumoasă, ca în basmele pe care mi le spunea seara înainte culcare.

„Viaţa e o luptă continuă!”. Nu-i aşa, bunicule?

 

Inscripţie

Poate vă întrebaţi de ce nu mai scriu. Voi,ăştia 3-4 cititori pe care îi am. Mi-aş dori timp. Să-l cumpăr. Şi deşi ziua mea ţine şi o bună parte din noapte, nu am timp. Sau somn. Îmi e dor să imprim gândurile pe coala asta stupidă şi imaginară. Mi se întâmplă multe. Trec într-o singură zi de la euforie la depresie şi înapoi. Uneori aş vrea să plâng, să-mi descarc toate energiile acestea care, acumulate, îşi bat joc de mintea mea. Am descoperit că sunt masochistă. Că pot fi şi dezinhibată şi directă, fără să îmi pese de consecinţe. Am nevoie de certitudini. Am impresia că visez şi uneori mă muşc să văd în ce lume sunt de data asta. Sunt în realitate. Sau în imaginaţie? Sunt într-o transă continuă. Genul acela de transă pe care îl avea Gavrilescu la ţigănci.

Am găsit oameni cu care am ce să vorbesc. Oameni ce filozofează atunci când beau un pahar în plus.Şi mă simt bine.Este o perioadă a premierelor. A venit iarna.Perioada perfectă pentru reflecţiile în singurătate. Am stat pe holul rece şi gol,cu uşa deschisă,simţind vibraţia din jur, auzind muzica folclorică două etaje mai sus şi admirând fumul ce ieşea din ţigară. M-am simţit bine şi liniştită.Aşa cum nu m-am mai simţit demult. Acum sunt în drum spre casă. Una dintre ele. Cea de care chiar îmi este dor, nu cea din care mut lucruri în minuscula cameră de cămin. Aştept cu nerăbdare frigul care îmi îngheaţă oasele , etajul deranjat unde camera mea este delimitată doar de nişte cutii pline cu cărţi si geamul acela mare prin care văd pădurea. E fascinantă la apus!

D

Pentru cei care nu au somn, pentru cei ce consideră că noaptea este mai bună ca ziua sau pentru cei ce au activităţi mai interesante decât dormitul, vă doresc să vă bucuraţi de melodie şi de fiecare moment pe care îl trăiţi acum:

Şi nu uitaţi: Acum este tot ce contează! Vă salut cu drag, dintr-un loc departe de cer, unde nu se doarme niciodată!

Rien de rien

Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu’on m’a fait
Ni le mal, tout ça m’est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
C’est payé, balayé, oublié
Je me fous du passé

Avec mes souvenirs, j’ai allumé le feu
Mes chagrins, mes plaisirs, je n’ai plus besoin d’eux
Balayées les amours, avec leurs trémolos
Balayées pour toujours, je repars à zéro

Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu’on m’a fait
Ni le mal, tout ça m’est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Car ma vie car mes joies
Aujourd’hui, ça commence avec toi

Hic et nunc!

Când ajungi în locul potrivit, este greu să nu ai un zâmbet constant pe buze. Totul pare desprins din visul acela pe care mi l-am imaginat de nenumărate ori atunci când ploua. Secundele se transformă în momente ce ţi se întipăresc pe retină. Este singurul loc, după părerea mea, unde poţi fi cine vrei tu să fii fără ca cineva să te desconsidere.

„Hic et nunc!„Despre asta e vorba:Aici şi acum. Asta este noua mea deviză.Gata cu analiza şi cu premeditarea,cu gânduri netransformate în fapte, cu sentimente neîmpărtăşite. Aici şi acum este momentul. Nu am mai avut de prea mult imp sentimentul acesta de libertate. Şi de fericire!

Cum e toamna ta,prietene?

Wish

Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple!

Who you are

Let(‘s) go!

Ieri am început să-mi împachetez trecutul. L-am sortat pe categorii: ani, prieteni, iubiri. Tot bagajul a fost adunat şi pus într-un colţ al sufletului meu. Într-un colţ în care trecutul trebuie să rămână definitiv condamnat, fără eliberare condiţionată. De cele mai multe ori am reuşit să-l readuc în prezent pentru că îmi oferă sentimentul de „acasă” : cald, primitor, cunoscut.

Am în minte două personalităţi care se luptă pentru dominaţia raţiunii. Am vrut să câştige cea care avea mai puţine şanse, argumente şi mai multe sentimente, pentru că pe ea o cunosc şi mi-a oferit atât de multe momente sublime! M-a adus în faţa unor decizii care s-au dovedit mai târziu benefice. Însă acum e altceva!

Simt nerăbdarea, una dintre trăsăturile caracterizante mie, ajungând la cote maxime. Pentru a doua oară, familiarul a devenit rece şi nesatisfăcător. Nu mai îmi găsesc locul şi simt adrenalina cum îmi curge prin vene. Am început să trăiesc prezentul, acest timp atât de scurt ca durată, pe care l-am refuzat de atâtea ori în favoarea rememorării trecutului şi contemplării viitorului.

Ultimul an a fost plin de decizii. Unele au fost foarte dificil de luat, altele mai puţin. Însă cele mai multe s-au dovedit a mă aduce pe calea „cea dreaptă”. M-au adus în prezent. Acum e tot ce contează, spuneam cu ceva timp în urmă, încercând să mă conving să trăiesc fiecare moment. Ei bine, acum chiar am reuşit.

Ultima decizie a fost gândită acum multă vreme şi am considerat-o întotdeauna îndepărtată şi nerealizabilă. Cunoscându-mă din ce în ce mai bine, mi-am dat dreptate mie celei vechi de acum câţiva ani: nu pot lăsa. Şi totuşi am reuşit, cu ajutorul tău. A fost şi este greu să mă adaptez acestei schimbări, datorită amintirilor care se întind ca o pânză de păianjen pe o întreagă etapă a vieţii mele. Şi din nou a sentimentelor care îmi coordonează fiecare gând. Noaptea şi ziua nu ar exista fără apus şi răsărit şi aşa se întâmplă şi cu noi . Avem nevoie de un început şi un sfârşit, pentru a putea merge mai departe.

Letting go doesn’t mean giving up, but rather accepting that there are things that cannot be, spunea cineva. Şi probabil că are dreptate.

New life, new home, new beginning!

Să aveţi o toamnă aşa cum vă doriţi!

Eu  mă voi bucura de fiecare oră din ea!

C.F. X